
Concept festiv și inedit adus de The Marmorosch Bucharest
Vechiul sediu al Marmorosch Blank, o clădire monument istoric lăsată în paragină în ultimii ani, a fost transformat în hotel, după o investiție de 42 de milioane de euro, făcută de Grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management.
Situat pe Strada Doamnei nr 2, în Centrul Vechi al Capitalei, hotelul Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, decorat în stil neoromânesc, are 217 camere.
Seiful băncii, a cărei ușă originală a fost păstrată și restaurată, a fost transformat într-unul dintre barurile hotelului.
Lucrările de consolidare şi restaurare s-au întins pe parcursul a trei ani și au fost conduse de biroul de arhitectură Cumulus.
„După un an de incertitudine şi provocări din cauza pandemiei, suntem încântaţi să prezentăm acum primul hotel Autograph Collection de pe piaţa românească, odată cu deschiderea Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. Este un hotel situat într-un fost palat al Marmorosch-Blank Bank, cu o istorie specială de peste 100 de ani. Restaurarea minuţioasă onorează trecutul de poveste al clădirii şi am lucrat pentru a revitaliza bogatul patrimoniu arhitectural Art Deco şi Art Nouveau. Acest hotel se adresează atât segmentului corporativ, cât şi celor caută relaxarea, oaspeţilor care caută experienţe noi în oraş", a declarat Gerhard Erasmus, CEO-ul Apex Alliance Hotel Management.
Inspirat de optimismul și de speranța aduse de Belle Époque, Hotelul Marmorosch a reinventat arta clasică a rafinamentului, adăugând o notă incitantă de modernitate.
Aflat în fosta clădire a celei mai influente bănci din România de la sfârșitul secolului XIX, Hotelul Marmorosch este spațiul perfect unde să retrăiești istoria.
De sărbători, istoria băncii s-a contopit cu luxul hotelului și ca într-o lume de basm cu reni albi luminați de candelabre inspirate de stilul Belle Epoque, a adus Magia Crăciunului în inima Bucureștiului.
Banca Marmorosch a fost una din cele mai vechi bănci din România, fondată inițial în 1848, sub formă de casă de bancă, în contextul renașterii politice și naționale a țării. Sediul ei era într-o căsuță din unul din cele mai vechi cartiere ale Bucureștiului. Fondatorul ei a fost Iacob Marmorosch, care s-a asociat cu bancherul Loebel iar în 1864 cu Mauriciu Blank.
În 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei. Ulterior capitalul a fost sporit până la 125.000.000 de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României.
În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. În anul 1923 banca avea 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York). Totodată banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora era puternic legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din primul război mondial (Marea Britanie, SUA, Franța) dar menținea în paralel și legături mai vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstadter Bank.
Ca urmare a crizei economiei mondiale din 1930 Banca Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată și nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor, intrând în stare de faliment. Banca Națională a României a intervenit puternic pentru a o salva, preluându-i debite insolubile și acordându-i credite preferențiale. Ulterior Banca Marmorosch a obținut concesiunea pentru desfacerea de tutun și sare care au fost până atunci monopolul exclusiv al Statului. Firma Discom, cea care a preluat, în numele băncii, monopolul statului în domeniul tutunului și țigărilor, s-a angajat să achite creditul acordat de către BNR într-un termen de 14 ani. B.M.B a reușit astfel să se mențină până în 1948 (anul împlinirii a 100 de ani de la înființare), când a fost naționalizată.