24 Nov 2022 Timp de citire: 2 minute
Serviciul Afișare Nume Beneficiar, un mecanism sigur de prevenire a fraudei online prin verificarea identității beneficiarului real al plății

Serviciul Afișare Nume Beneficiar, un mecanism sigur de prevenire a fraudei online prin verificarea identității beneficiarului real al plății

Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România, care reprezintă întreaga piață bancară formată din 33 de bănci active ca persoane juridice române sau străine în sectorul financiar și care s-a extins prin includerea a zece membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce își propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar.

Asociația Română a Băncilor are o tradiție de 30 de ani și este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European, membru afiliat al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară și  a 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Pentru aceasta, comunitatea bancară pune la dispoziție peste 800 de specialiști din cadrul instituțiilor de credit și membrilor afiliați care participă la cele 24 de comisii tehnice.

Băncile din România oferă clienților o nouă facilitate de verificare a identității beneficiarului real al plății prin Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB), care are ca obiectiv prevenirea fraudelor în rândul clienților care efectuează plăți electronice și reducerea  tranzacțiilor eronate generate de introducerea greșită a beneficiarului (a contului IBAN). În faza pilot, Serviciul Afișare Nume Beneficiar este disponibil în prezent la CEC Bank, ING Bank și Libra Internet Bank, începând cu anul 2023 și alte bănci urmând să ofere această facilitate.

Serviciul Afișare Nume Beneficiar este pus la dispoziția băncilor conectate la Casa de Compensare a plăților interbancare de către TRANSFOND, pe bază de aderare. Serviciul Afișare Nume Beneficiar este administrat de Asociația Română a Băncilor, ca serviciu adițional opțional la Schemele de transfer credit SEPA RON, în baza Convenției privind Schemele naționale de plăți și a mandatului dat de Banca Națională a României.
Baza de date SANB administrată de TRANSFOND este creată pe baza informațiilor transmise de către prestatorii de servicii de plată din România care oferă acest serviciu.  Funcționalitatea este imediată la momentul inițierii unei plăți din canalul online al băncilor participante (Mobile sau Internet Banking) și este oferită gratuit clienților. 
Practic, SANB asigură furnizarea și afișarea automată în ordinul de plată electronică a prenumelui și inițialei numelui beneficiarului plății, în momentul introducerii de către plătitor a contului IBAN al beneficiarului. În cazul unei plăți către o persoană juridică se va afișa plătitorului, pentru validare, o parte din denumirea firmei. Serviciul Afișare Nume Beneficiar este disponibil 24/7 în rândul băncilor participante la SANB.
Una dintre tipologiile de fraudă online prin manipularea plătitorului presupune transmiterea unui e-mail sau SMS prin care se solicită, în numele unor beneficiari cunoscuți precum furnizori de utilități sau alți furnizori de servicii, plata unor facturi, indicând coduri IBAN ale unor conturi proprii ale infractorilor, diferite de cele ale beneficiarilor îndreptățiți.
Aproximativ 46% dintre românii utilizatori de servicii bancare efectuează plăți prin Internet/ Mobile banking, în creștere cu 70% comparativ cu ponderea românilor care realizau plățile de această manieră în decembrie 2020, de 27%, arată datele cuprinse în cercetarea de piață "Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor" realizată în luna iulie 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și comandată de Asociația Română a Băncilor.